Sfanta Cruce: UE vrea sa stearga de pe steagul Greciei crucea. Alte 5 tari vizate

In data de 25 martie 2013, cu ocazia Paradei Independenței Greciei, „noi” steaguri grecești, care fluturau în vânt, în multe orașe ale tarii, au apărut doar cu dungi in albastru și alb… fără simbolul crucii crestine.

În ultimele câteva luni, se zvonește că Uniunea Europeană a discutat în mod serios posibilitatea eliminării simbolurilor religioase, in cazul a 6 dintre cele 27 de state membre ale UE, care au simbolul crucii pe steagurile lor: Finlanda, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Malta și Grecia.

Stabilite în timpul războiului de independență din Grecia, împotriva Imperiului Otoman, culorile drapelului grecesc simbolizeaza marea, care inconjoara țară (albastru), și puritatea cauzei luptătorilor (alb)”.
Crucea proclamă națiunea tanara de credința creștina, în contrast cu numărul sustinatorii Islamului. Numarul dungilor este egal cu silabele din motto-ul insurgenților greci: „Libertate sau moarte”.

Aspectul steagului (dungi și un simbol în colțul din stânga sus) este o reminiscență a steagul american, o țară al cărei succes împotriva britanicilor i-a inspirat pe greci.

Aceasta duminica, de maine, 7 aprilie 2013, cea de-a treia duminica din Postul Mare al Pastelui, este inchinata Sfintei Cruci, in Biserica Ortodoxa.
Cu aceasta ocazie, Sfanta Cruce este scoasa pentru inchinare in mijlocul bisericii, imediat dupa slujba Utreniei (slujba de dimineata), inaintea Sfintei Liturghii. Tot in aceasta duminica se fac si rugaciuni speciale, crucea fiind impodobita, de credinciosi, cu multime de flori. Cu aceasta ocazie, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, prin serviciul specializat LiveCamera media PRODUCTION, va transmite in direct video FullHD, slujbele amintite, incepand cu ora 8:00, din Biserica Podeanu Bucuresti, acolo unde, pe langa Moastele Sf. Apoztol Simon Zilotul, se gaseste si o bucatica din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos, intr-un medalion in forma de lacrima, care a apartinut vrednicului de pomenire PS Valerian Zaharia, fost episcop al Oradei. Transmisiunea va putea fi urmarita in toate paginile noastre, pana dupa ora 12:00, ca in fiecare duminica si zi de sarbatoare. Nu uitati nici ca, pe toata perioada Postului Mare, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe transmite zilnic, incepand cu ora 6:00 AM, slujba Sfintei Liturghii. Vinerea (slujba Sfintei Taine a Maslului), sambata si duminica, slujba incepe la ora 8:00. Vinerea seara, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe transmite, de asemenea, in direct, slujba Sfintei Liturghii, incepand cu ora 17:00, iar sambata seara, transmisiunea Vecerniei (slujba de seara) incepe la ora 18:00. Transmisiunile in direct sunt destinate tuturor celor care, din binecuvantate motive, nu se pot afla in biserica la ora oficierii slujbelor. NU UITATI: Puteti sustine transmisiunile in direct, efectuate gratuit de Agentia Lacasuri Ortodoxe, redirectionand 2% din impozitul pe venit, de anul trecut (salarii si alte castiguri), pe care l-ati virat deja statului, completand formularul 2% (dand click aici), prin care solicitati redirectionarea 2% din venitul in cauza, din vistieria statului catre Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

(sursa lacasuriortodoxe.ro)

2 gânduri despre “Sfanta Cruce: UE vrea sa stearga de pe steagul Greciei crucea. Alte 5 tari vizate

  1. Pingback: STIRE DE ULTIMA ORA ! Deutsche Welle anunta : ” Steagul si imnul Germaniei au fost adaptate realitatii anului 2013. Pana la sfarsitul lunii iunie vom schimba si numele capitalei : Berlin-Bul “. | Mărturisim.ro

  2. Pingback: STIRE DE ULTIMA ORA ! Deutsche Welle anunta : ” Steagul si imnul Germaniei au fost adaptate realitatii anului 2013. Pana la sfarsitul lunii iunie vom schimba si numele capitalei : Berlin-Bul “. – Ortodox in Tara Fagarasului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s