Preot ortodox omorât în Siria pentru credinţa creştină

 Trupul preotului ortodox grec Fadi Jamil Haddad, paroh al Bisericii Sfântul Ilie din Qatana, a fost găsit în 24 octombrie, nu departe de locul unde a fost răpit, în cartierul Jaramana, din nordul Damascului.

Preotul ortodox a fost răpit în 19 octombrie de un grup armat neindentificat, relatează Agenţia de ştiri Fides. Acest lucru a fost confirmat de către protoieria unde Părintele Haddad era afiliat în Damasc.  

Un preot a spus sub protecţia anonimatului că „trupul martirului pentru Hristos a fost torturat în mod oribil, iar ochii i-au fost scoşi. Este sigur un act terorist. Părintele Haddad este un martir al Bisericii noastre”.

În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru această crimă, nu se ştie încă dacă sunt forţele rebele de opoziţie sau armata guvernamentală. Conform agenţiei Fides, răpitorii au cerut familiei şi Bisericii o răscumpărare de 50 de milioane de lire siriene (550 000 de euro). Această sumă exorbitantă nu a putut fi strânsă.

Părintele Haddad era cunoscut pentru zelul său apostolic ortodox, pentru dăruirea sa misionară şi pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor. Acest lucru a deranjat în mod sigur grupările teroriste din regiune. Există 500 000 de creştini ortodocşi în Siria, mai ales în partea de vest a ţării şi în Damasc.

Părintele Haddad este un neo-martir al Bisericii lui Hristos, iar moartea sa cumplită nu face decât să arate puterea nemuritoare a lui Hristos, care trece lumea de la moarte la viaţă. Trupul zdrobit şi mutilat al mucenicului devine inimă de har a creaţiei şi izvor de vindecare şi de minune pentru Biserică, arătând neputinţa ucigaşilor de a ucide creştinismul şi lumina care izvorăşte din Hristos şi se revarsă cruciform în toată lumea.

Mucenicii sunt părticele din Hristos, pentru că L-au iubit încât şi-au dat viaţa pentru El şi au devenit una cu El prin Sângele Lui şi al lor. Ei sunt prelungirea Crucii în univers, măsura de a fi a Bisericii şi proorocia raiului în durerile Crucii acestei lumi. Trupurile lor zdrobite de tirani rămân ca stâlpi de lumină şi de foc ai Bisericii, care luminează şi ard materia transformând-o prin har. Moartea lor în dureri cumplite e pledoaria sfinţilor pentru rai şi a nemernicilor pentru iad.

(preluat doxologia.ro)

2 gânduri despre “Preot ortodox omorât în Siria pentru credinţa creştină

  1. de ce nu se ia nici o masura pt. a impiedica acest macel impotriva crestinilor ortodocsi?….de ce numai ortodocsii sunt macelariti si alte religii nu patesc nimic?….cu musulmanii nu se intampla nimic nici cu alte asa zise religii. nimeni nu face nimic pt. a impiedica distrugerea crestinismului. ce raspuns cumplit vor da cei care pot si nu fac nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s