O groapă comună cu foşti deţinuţi politici, identificată la Periprava

Câteva schelete care au fost deshumate

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru, a anunţat că o groapă comună a fost identificată la Periprava.

În respectiva groapă se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici de la colonia de muncă, fiind identificate deja câteva schelete care au fost deshumate.

“Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava”, a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, citat de Mediafax.

Institutul a solicitat, astăzi, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, acuzat de genocid.

A.Bucur – Click

2 gânduri despre “O groapă comună cu foşti deţinuţi politici, identificată la Periprava

  1. Nu e de mirare aceasta descoperire, era firesc sa fie asa. Mai dureros este ca nu au fost pedepsiti lucratorii ce au colaborat cu securitatea Romana si au primit prime pentru serviciul ,,Admirabil ,, de constiincios , iar acumm si de 23 de ani ocupa posturi de conducere in stat ……..Rusine pentru Romania…….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s